Secțiunea 5 - Regimul ele executare a pedepsei muncii în folosul comunităţii

Art. 70 - Conţinutul pedepsei şi modul de executare

(1) Dacă legea prevede pentru un delict pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 3 ani, instanţa poate dispune în locul pedepsei privative de libertate executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o durată de cel puţin 100 de ore.
(2) Durata maximă a muncii în folosul comunităţii este de 300 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii, şi de 500 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii stricte de cel mult 3 ani.
(3) Munca în folosul comunităţii poate fi dispusă numai cu consimţământul inculpatului.
(4) Dacă persoana condamnată nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării ei nu îndeplineşte obligaţiile care-i revin ori le îndeplineşte în mod defectuos, instanţa poate dispune, dacă legea nu prevede alt mod de sancţionare, revocarea muncii în folosul comunităţii, înlocuind-o, integral sau parţial, după caz, cu închisoarea sau cu închisoarea strictă de cel mult 3 ani.
(5) Modul de executare a muncii în folosul comunităţii este reglementat prin legea pentru executarea pedepselor.

↑ Sus

Loading

Sumar: